in the PONS Dictionary
vindicātiō <ōnis> f (vindico)
1. JUR
- vindicatio nachkl.
-
2.
- vindicatio
-
| Case | Singular | Plural |
|---|---|---|
| Nominative | vindicātiō | vindicātiōnēs |
| Genitive | vindicātiōnis | vindicātiōnum |
| Dative | vindicātiōnī | vindicātiōnibus |
| Accusative | vindicātiōnem | vindicātiōnēs |
| Ablative | vindicātiōne | vindicātiōnibus |